Antibiotice Iaşi are în curs de autorizare 65 de medicamente pe pieţele externe și 28 în România

Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, are în curs de autorizare 65 de medicamente din portofoliul său, pe pieţele internaţionale, şi 28 în România. Vânzările pe pieţele externe contribuie cu aproximativ 40% la cifra de afaceri totală. În anul 2025, veniturile din vânzările de produse finite şi substanţe active pe piaţa internaţională au fost de 266,26 milioane lei, în crestere cu 7,6% comparativ cu anul 2024.

La finalul anului 2025, Antibiotice avea un portofoliu de 200 de produse, dintre care 14 au fost lansate în cursul anului.

În anul 2025, veniturile din vânzările de produse finite şi substante active pe piaţa internaţională au fost de 266,26 milioane lei, în cresştere cu 7,6% comparativ cu anul 2024. Principalele pieţe de export în anul 2025, ale produselor Antibiotice au fost Europa (43%), Asia-Pacific (27%) şi America (22%). Exporturile de produse finite au înregistrat o creştere de 10% comparativ cu anul precedent, menţinând un trend ascendent pe majoritatea pieţelor internaţionale, cu excepţia SUA, unde vânzările s-au consolidat la nivelul mediei ultimilor cinci ani.

Medicamentele companiei au fost prezente în 40 de ţări, dintre care 28 în Europa, principala piaţă. Creşteri semnificative (+40%) au fost înregistrate pe pieţele consacrate (UK, Tarile Nordice, Olanda, Ungaria, Serbia, Moldova), dar şi pe pieţele noi accesate recent (Germania, Italia, Franta, Polonia, Cehia, Bulgaria), precum şi în alte regiuni: Vietnam, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan, Georgia şi Ucraina. În Orientul Mijlociu, strategia vizează extinderea prezenţei în Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Kuwait. In 2025, au fost iniţiate proceduri de înregistrare pentru mai multe ţări europene (Germania, Italia, Polonia, Spania, Olanda, Cehia, Slovacia) şi Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Iordania), cu estimarea începerii vânzărilor în a doua parte a anului 2026. Totodată, au debutat vânzările internaţionale ale brandului Vetaria+ în Moldova, Turcia şi Kuwait.

Totodată, în 2025 au fost iniţiate proceduri de înregistrare a produselor din portofoliul companiei pe mai multe pieţe europene (Germania, Italia, Polonia, Spania, Olanda, Cehia, Slovacia) şi în Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Iordania), cu estimarea debutului vânzărilor în a doua jumătate a anului 2026. În paralel, au fost lansate primele vânzări internaţionale ale brandului Vetaria+ (produse veterinare) în Moldova, Turcia şi Kuwait, marcând extinderea portofoliului companiei pe segmente strategice.

Pentru substantele active pe care le produce si valorifică, Antibiotice este lider mondial, cu o cotă de aproximativ 50% din piaţa totală, fiind recunoscută ca standard de referinţă internaţional conform farmacopeei Statelor Unite.

Reţeaua solidă de parteneriate externe şi focusul pe piaţa europeană creează premise pentru o evoluţie pozitivă a vânzărilor internaţionale în perioada următoare.

La nivel internaţional, discuţiile cu privire la modificările tarifare regionale şi volatilitatea pieţelor au generat provocări suplimentare. Compania s-a adaptat rapid compensând diminuarea vânzărilor din SUA prin consolidarea prezenţei în Europa de Vest, în condiţii de preţ mai mici cu 40–50%, menţinând însă, un trend stabil pe portofoliul de substanţe active.

Perspectivele pentru următorii ani rămân favorabile, susţinute de strategia de creştere prin parteneriate strategice, extinderea pe noi pieţe şi consolidarea prezenţei internaţionale.

Într-un context dificil, Antibiotice şi-a consolidat prezenţa pe segmente strategice astfel:

– îşi menţine locul 4 (dintr-un total de 379 companii) în consum – cutii pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi non-RX (cu o cota de piaţă de 4,9%);

– este lider cantitativ (UI) in piata totala pe forma farmaceutică unguente (19,8% dintr-un total de 133 companii), supozitoare şi ovule (32,6% dintr-un total de 56 companii) şi pulberi injectabile (59,9% dintr-un total de 60 companii);

– ocupă locul 4, după numărul de cutii în piaţa totală pe forma farmaceutică capsule (5,5% dintr-un total de 205 companii);

– este lider valoric pe segmentul medicamentelor generice cu prescriptie şi non-RX comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 13,4%, pe o piaţă în care activează 258 companii;

– este al treilea furnizor de medicamente antiinfecţioase, cu o cotă de piaţă de 10,8%.

Antibiotice îşi consolidează poziţia de companie farmaceutică strategică în România, înregistrand o creştere cantitativă de 2,2% de la 23,6 milioane cutii în 2024 la 24,2 milioane cutii în 2025, fiind singura companie din top 10 producători de generice care menţine un trend crescător pe consum.

Antibiotice şi-a consolidat poziţiile pe segmentele strategice, în special în zona antiinfectioaselor injectabile şi a medicamentelor destinate spitalelor, menţinând poziţia de lider pe segmentul hospital din piaţa de generice şi OTC, cu o cotă valorică de 13,4% (unde activează 256 de companii).

Compania îşi păstrează, de asemenea, statutul de lider în România pe forma farmaceutică unguente (19,8% cotă de piaţă), supozitoare şi ovule (32,6%) şi pulberi injectabile (59,9%), precum şi pe segmentul substanţelor active antifungice pe bază de Nistatină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2