Experți internaționali și naționali participă, în perioada 24 – 27 februarie, la Conferința Națională Alzheimer

Experți naționali și internaționali, cercetători, psihologi, asistenți medicali, specialiști în sănătate publică, îngrijitori, precum și reprezentanți ai autorităților și ai industriei medicale vor participa, în perioada 24-27 februarie, la cea 16-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer, organizată de Societatea Română Alzheimer.

Ediția 2026 a Conferinței Naționale Alzheimer continuă tradiția abordării multidisciplinare a diagnosticului și îngrijirii persoanelor cu demență, precum și a sprijinului acordat îngrijitorilor.

Programul științific al conferinței va aborda principalele direcții de evoluție în domeniul demențelor, cu accent pe evaluarea riscului și prevenția bolii Alzheimer, diagnosticul precoce prin biomarkeri și tehnologii avansate, terapiile inovatoare și utilizarea inteligenței artificiale în evaluare și monitorizare.

Dezbaterile vor viza, totodată, dezvoltarea unor modele integrate de îngrijire – de la intervenții la domiciliu până la servicii specializate -, abordarea tulburărilor comportamentale asociate demențelor, implicațiile etice și sociale ale diagnosticului precoce și rolul esențial al îngrijitorilor și al comunității în menținerea calității vieții persoanelor afectate.

Boala Alzheimer este recunoscută la nivel internațional ca cea mai frecventă cauză de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din totalul cazurilor, și una dintre principalele cauze de dizabilitate și dependență la vârsta a treia. Organizația Mondială a Sănătății și Alzheimer Europe consideră demența o prioritate majoră de sănătate publică, cu impact semnificativ asupra autonomiei și calității vieții.

În România, schimbările demografice amplifică această provocare: ponderea populației vârstnice este în creștere constantă, iar numărul persoanelor care trăiesc cu demență este estimat la aproximativ 300.000, demența de tip Alzheimer fiind cea mai frecventă formă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2